Toate definitiile

ECHINGÍU, echingii, s. m. (Înv.) Călăreț turc folosit în recunoașteri. – Din. tc. akınci.

achingíŭ m. (turc. akynǧy, d. akyn, ceambur, raĭtă p. jaf). Vechi. Pl. Un corp de călărețĭ Turcomanĭ, singura trupă existentă la Turcĭ în ainte [!] de înființarea ĭenicerilor și menținută maĭ tîrziŭ ca călărime neregulară de cercetătorĭ. – Și echingiŭ (turc. ekinǧi). V. hînsar.

echingíŭ, V. achingiŭ.

echingíu v. achingíu

achingíu/echingíu s. m., art. achingíul/echingíul; pl. achingíi/echingíi, art. achingíii/echingíii (-gi-ii)