Toate definitiile

DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură.

DĂRÂMĂTÚRĂ s. v. ruină.

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

dărămătúră f., pl. ĭ. Lucru dărămat, ruină. Hălăcĭugă.