Toate definitiile
DUŞMÁN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaş, (pop.) pizmaş, pizmuitor, (înv. şi reg.) pizmătar, pizmătareţ, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător. (Armata ~; e un ~ de temut.)
Duşman ≠ aliat, amic, prieten
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.
dușmán (-ni), s. m. – Inamic, vrăjmaș. – Mr. dusman. Tc. (per.) düșmen (Roesler 591; Miklosich, Türk. Elem., I, 288; Șeineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dušman. – Der. dușmancă, s. f. (inamică, vrăjmașă); dușmănesc, adj. (privitor la dușmani; dușmănos); dușmănește, adv. (cu dușmănie, ostil); dușmănos, adj. (ostil); dușmăni, vb. (a fi ostil; a urî; a învrăjbi); dușmănie, s. f. (vrăjmășie); îndușmăni, vb. (a învrăjbi).
dúșman (est) și dușmán (vest) m. (turc. düšmán, d. pers. düšmen, care vine d. vgr. dνs-menés, „răŭ doritor, dușmănos”; bg. sîrb. dušman). Inamic, vrăjmaș, care luptă contra ta. – Și dujmán (vest.). Fem. (și în est) dușmáncă, pl. e.
dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne
DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.
DUŞMÁN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaş, (pop.) pizmaş, pizmuitor, (înv. şi reg.) pizmătar, pizmătareţ, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător. (Armata ~; e un ~ de temut.)
Duşman ≠ aliat, amic, prieten
dușmán (-ni), s. m. – Inamic, vrăjmaș. – Mr. dusman. Tc. (per.) düșmen (Roesler 591; Miklosich, Türk. Elem., I, 288; Șeineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dušman. – Der. dușmancă, s. f. (inamică, vrăjmașă); dușmănesc, adj. (privitor la dușmani; dușmănos); dușmănește, adv. (cu dușmănie, ostil); dușmănos, adj. (ostil); dușmăni, vb. (a fi ostil; a urî; a învrăjbi); dușmănie, s. f. (vrăjmășie); îndușmăni, vb. (a învrăjbi).
dúșman (est) și dușmán (vest) m. (turc. düšmán, d. pers. düšmen, care vine d. vgr. dνs-menés, „răŭ doritor, dușmănos”; bg. sîrb. dušman). Inamic, vrăjmaș, care luptă contra ta. – Și dujmán (vest.). Fem. (și în est) dușmáncă, pl. e.