Toate definitiile

DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) și care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreună cu zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif.

DISPOZITÍV s. (TEHN.) mecanism, (înv. şi reg.) meşteşug. (Un ~ ingenios de stropit.)

DISPOZITÍV s.n. 1. Ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. Dispoziție pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. Parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. [< fr. dispositif, it. dispositivo].

DISPOZITÍV s. n. 1. ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. mod de dispunere pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. (< fr. dispositif)

* dispozitív n., pl. e (fr. dispositif, d. lat. dispósitus, așezat). Așezare, dispozițiune (într’o mașinărie). Hotărîre, deciziune, orînduire.

dispozitív s. n., pl. dispozitíve