Toate definitiile

DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. Relație logică între două enunțuri care de obicei se exclud reciproc; functor logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. – Din fr. disjonction.

DISJÚNCȚIE s.f. (Rar) Despărțire, separare; diastază (2) [în DN]. ♦ Asindet. ♦ (Log.) Relație logică între două enunțuri; conectiv. [Gen. -iei, var. disjuncțiune s.f. / < lat. disiunctio, cf. fr. disjonction].

DISJÚNCȚIE s. f. 1. excludere reciprocă. ◊ despărțire, separare; diastază (2). ◊ asindent. ◊ (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei. 2. (log.) relație între două enunțuri care se exclud reciproc; conectiv. (< fr. disjonction, lat. disiunctio)

* dizjuncțiúne f. (lat. dis-júnctio, -ónis. V. con-juncțiune). Separațiune. Jur. Separațiunea a doŭă cauze. – Și -úncție.

disjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. disjúncția (-ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (-ți-i-)