Toate definitiile

DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A face să dispară cu desăvârșire o idee, o deprindere (rea); a stârpi. – Dez- + rădăcină.

DEZRĂDĂCINÁ vb. (livr.) a eradica. (A ~ un arbore.)

A dezrădăcina ≠ a înrădăcina

dezrădăcinéz v. tr. Scot din rădăcină: a desrădăcina un copac. Fig. Scot, stîrpesc: a desrădăcina vițiu.

dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză