Toate definitiile

DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).

DEZLĂNŢUÍ vb. 1. v. stârni. 2. v. stârni. 3. v. clocoti.

A dezlănţui ≠ a fereca, a încătuşa, a înlănţui

deslănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Fig. Daŭ drumu. V. refl. Mă răped, năvălesc: furtuna s’a deslănțuit. Și dezl-.

dezlănțuĭésc V. deslănțuĭesc.

dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie