Toate definitiile

DÉVER s. n. sg. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir.

DÉVER s. v. vânzare.

DÉVER s. v. vătaf, vătăşel, vornicel.

déver (-ri), s. m. – Vornicel la nunțile din popor (Banat și Trans.), flăcău care îl însoțește pe mire. – Var. diever, diaver, divăr. Bg. dĕver, sb. djever (Tiktin; Candrea). – Der. deveră, s. f. (fată care o însoțește pe mireasă); divăriță (var. deveriță), s. f. (prietenă a miresei).

dévér (-ruri), s. n. – Volum al vînzărilor de mărfuri. Tc. devr (Șeineanu, II, 156; Lokotsch 505), cf. alb. devrë, bg. devr. Cuvîntul tc. pare a proveni din același etimon ca daraveră. Este încă frecvent.

déver n., pl. urĭ (turc. devr, rotațiune, circulațiune). Vînzare, debit: acest negustor are (face) mare dever, mușteriiĭ ĭ-aŭ făcut dever. V. aliveriș, chesat.

déver s. n.