Toate definitiile

DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în paste de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.), A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Des¹- + tramă.

DESTRĂMÁ vb. 1. a (se) deşira, (reg.) a (se) desfira, a (se) strica, (înv.) a (se) rânji. (O ţesătură care s-a ~.) 2. v. rări. 3. a se rări, (rar) a se dezlâna. (O vestă de lână care s-a ~.) 4. v. risipi.

DESTRĂMÁ vb. v. dezmembra, sfărâma.

destrămá (destrám, destrămát), vb. – A se rupe, a se zdrențui, a se desface o țesătură. – Mr. distrămedz, distrămare, megl. distram. Lat. *dĭstramāre, de la trama (P. Papahagi, Notițe, 19; Pascu, I, 171; Tiktin), cf. mr. tramă „urzeală”; sau, mai probabil, de la tramă, care trebuie să fi existat în rom. veche și care astăzi se folosește ca neol. – Der. destrămătură, s. f. (fire rupte sau destrămate dintr-o țesătură).

destrám și distrám, a -trămá v. tr. (d. tramă, va și în-tram). Desfac firele, scămoșez. Fig. Desfac, stric. V. refl. Vechĭ. Slăbesc, perd puterea. – Și -ăm.

destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme