Toate definitiile

DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio.

DESTINÁŢIE s. funcţie, scop, (înv.) săvârşire, săvârşit. (Ce ~ va avea această construcţie?)

DESTINÁȚIE s.f. 1. Întrebuințare, folosire a unui lucru dinainte hotărâtă. 2. Loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Gen. -iei, var. destinațiune s.f. / cf. fr. destination, lat. destinatio].

DESTINÁȚIE s. f. 1. întrebuințare dinainte hotărâtă. ◊ (inform.) dispozitiv sau program care primește informații. 2. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. (< fr. destination, lat. destinatio)

*destinațiúne f. (lat. destinátio, -ónis). Scop: destinațiunea reală a piramidelor Egiptuluĭ e încă nesigură. Locu unde se duce o ființă, unde e trimeasă o scrisoare, o marfă: baniĭ s’au dus la destinațiunea lor, destinațiunea acestei mărfi e Italia. – Și -áție.

destináție (-ți-e) s. f., art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)