Toate definitiile
DESPÓT s. v. tiran.
DESPÓT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, după bunul său plac, neîngrădit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) Om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalți. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stăpân].
DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
déspot (-ți), s. m. – Tiran. – Mr. dispot. Ngr. δεσπότης (sec. XVI), și modern mai ales la formele der., din fr. despote. – Der. despotic, adj.; despotie, s. f. (înv., regim al unui despot); despotism, s. n., înv., despotismos (sec. XVIII; cf. Gáldi 169).
DESPÓT/DÉSPOT s. m. 1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin. 2. (în evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna după bunul său plac; tiran. 3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar. (< ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân)
*despót m. (vgr. despótes). Suveran arbitrar, tiran. Fig. Cel care vrea să conducă arbitrar.
!déspot s. m., pl. déspoți
DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
DESPÓT s. v. tiran.
DESPÓT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, după bunul său plac, neîngrădit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) Om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalți. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stăpân].
déspot (-ți), s. m. – Tiran. – Mr. dispot. Ngr. δεσπότης (sec. XVI), și modern mai ales la formele der., din fr. despote. – Der. despotic, adj.; despotie, s. f. (înv., regim al unui despot); despotism, s. n., înv., despotismos (sec. XVIII; cf. Gáldi 169).
DESPÓT/DÉSPOT s. m. 1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin. 2. (în evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna după bunul său plac; tiran. 3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar. (< ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân)
*despót m. (vgr. despótes). Suveran arbitrar, tiran. Fig. Cel care vrea să conducă arbitrar.