Toate definitiile

DESINÉNȚĂ, desinențe, s. f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza). – Din fr. désinence.

DESINÉNŢĂ s. (GRAM.) (rar) terminaţie.

DESINÉNȚĂ s.f. Element morfologic care se adaugă în limbile flexionare la tema unui cuvânt pentru a arăta persoanele (la verbe) și cazurile (la substantive, adjective etc.). [Var. dezinență s.f. / cf. fr. désinence, lat. t. desinentia].

DESINÉNȚĂ s. f. element gramatical care se adaugă la sfârșitul unui cuvânt pentru a constitui o formă de conjugare (la verb) sau declinare (la substantiv, adjectiv). (< fr. désinence)

*desinénță f., pl. e (lat. desinentia). Gram. Terminațiune. – Și dez- (după fr. désinence).

desinénță s. f., g.-d. art. desinénței; pl. desinénțe