Toate definitiile
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.
ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime.
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.
RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineața suprafața pământului, obiectele de pe sol, vegetația etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturație. ◊ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori și gaze cu conținut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturației cu vapori, să apară primele picături de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineață. ♦ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe și cu frunze lunguiețe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanță vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).
ROURÁRE, rourări, s. f. Acțiunea de a (se) roura și rezultatul ei. [Pr.: ro-u-] – V. roura.
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.
ROURÍCĂ, rourele, s. f. Plantă acvatică cu tulpina culcată, cu inflorescențe în formă de spiculețe, cu fructe dulci, comestibile (Glyceria fluitans). [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ică (după roura).
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).
ROURÚSCĂ s. f. v. lăuruscă.
ROUȘOÁRĂ s. f. Diminutiv al lui rouă. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ușoară.
ROVÍNĂ, rovine, s. f. 1. Groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă). 2. Loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina.
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.
ROYLÓN s. n. Fribră de polimer sintetic poliamidic, cu proprietăți identice cu cele ale fibrei nailon. – Denumire comercială.
ROZACÉE, rozacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate lemnoase și erbacee din care fac parte specii cultivate (trandafirul, mărul, cireșul etc.), precum și păducelul, măceșul, scorușul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. rosacée.
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.
ROZÁLII s. f. pl. Sărbători romane celebrate la sfârșitul primăverii în cinstea morților, pe mormintele cărora se presărau flori. – Din lat. rosalia.
ROZÁSĂ, rozase, s. f. (Arhit.) Rozetă (4). – Din fr. rosace.
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.
ROZĂTÓR, rozătoare, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere caracterizate prin lipsa caninilor și printr-o mare dezvoltare a dinților incisivi, cu ajutorul cărora aceste animale pot roade; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Animal rozător. – Roade + suf. -ător.
ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.
ROZÉ adj. invar. (Despre vinuri, șampanie etc.) Care are culoarea roz, de culoare roz. – Din fr. rosé.
ROZEÓLĂ, rozeole, s. f. Mică pată roșiatică apărută pe piele în erupțiile provocate de anumite boli infecțioase (rubeolă, rujeolă, febra tifoidă etc.) și în intoxicații. ◊ Rozeolă sifilitică (sau de sifilitic) = erupție cutanată, de culoare roz, caracteristică sifilisului secundar. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. roséole.
ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.
ROZÍU, -ÍE, -rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în Rwanda. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Rwanda. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.
RUBÁI s. n. v. rubaiat.
RUBAIÁT, rubaiate, s. n. Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. [Pr.: -ba-iat. – Var.: rubái s. n.] – Din fr. rubáiyyat.
RUBANÁTĂ, rubanate, s. f. (Geol.) Textură a unor roci eruptive cu aspectul unor dungi, datorită alternanței diferitelor minerale. ◊ (Adjectival) Structură rubanată. – Din fr. rubané.