Toate definitiile
ROTOCOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.
ROTOCOLÍ, rotocolésc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.
ROTOCOLÍT, -Ă, rotocoliți, -te, adj. (Rar) În formă de cerc; circular. [Var.: rotocolát, -ă, rotogolát, -ă adj.] – V. rotocoli.
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.
ROTOFÍLM, rotofilme, s. n. Peliculă fotografică specială folosită la executarea formelor de tipar cilindrice. – Din germ. Rotofilm.
ROTOFÓTO s. n. Instalație pentru culegerea fotografică bazată pe sistemul monotip. – Din fr. rotophoto[graphie].
ROTOGHÍLĂ, rotoghile, s. f. (Rar) Sferă, glob. – Rotog[ol] + suf. -ilă.
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.
ROTOGRAVÚRĂ, rotogravuri, s. f. Rotoheliografie. – Din fr. rotogravure.
ROTOHELIOGRAFÍE s. f. Tipar caracterizat prin folosirea unei forme de tipar curbe cu suprafața activă gravată în adâncime prin procedee fotochimice și cu ajutorul unei site speciale, care se folosește pentru reproducerea și multiplicarea originalelor în semitonuri (la reviste, timbre, ilustrații etc.); rotogravură, rotoheliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliographie.
ROTOHELIOGRAVÚRĂ, rotoheliogravuri, s. f. Rotoheliografie. [Pr.: -Ii-o-] – Din fr. rotohéliogravure.
ROTÓNDĂ, rotonde, s. f. Sală mare, circulară, înglobată unei construcții, având acoperișul în formă de cupolă, folosită mai ales ca sală de expoziție, sală de sport etc. ♦ Construcție de zidărie în plan circular, având acoperișul în formă de cupolă. – Din fr. rotonde, it. rotonda.
ROTOPLÁN, rotoplane, s. n. Aparat de zbor la care forța portantă apare pe un sistem de aripi rotitoare. – Din engl. rotor plane.
ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.
ROTOTÉCĂ, rototeci, s. f. Catalog mecanic cu fișe puse pe plăci situate într-o tobă rotativă, care pot fi consultate fără a fi scoase de la locul lor. – Din fr. rotothéque.
ROTOTRANSLÁȚIE, rototranslații, s. f. Mișcare completă a unui corp, obținută prin suprapunerea unei rotații și a unei translații. – Din fr. rototranslation.
ROTOȚÉLE s. f. pl. (În sintagma) Rotoțele albe = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele lanceolate și dințate și cu flori albe-gălbui, dispuse în capitule (Achillea ptarmica). – Din roată.
ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os turtit, de formă aproximativ triunghiulară, așezat în partea anterioară a genunchiului și care închide în așa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai într-un singur sens. 2. (Tehn.) Nucă (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; despre o curbă plană sau despre o suprafață) Care are toate punctele la aceeași distanță de un punct dat; în formă de cerc. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat2 (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).
ROTUNGIÓR, -OÁRĂ adj. v. rotunjor.
ROTUNJÉL, -EÁ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).
ROTUNJÍ, rotunjésc, vb. IV. 1. Tranz. A face rotund, a da unui obiect formă rotundă. ♦ A prelucra muchiile și colțurile unui corp (prin tăiere, așchiere etc.) pentru a obține suprafețe cât mai rotunde. ♦ A fixa hotarul unei regiuni în așa fel încât linia hotarului să fie cât mai puțin sinuoasă. 2. Refl. A căpăta forma rotundă, a se îngrașa, a se împlini. 3. Tranz. (Adesea fig.) A completa; a întregi, a mări. ♦ A elimina subdiviziunile unui număr, ale unei sume etc.; a face întreg. [Var.: (reg.) rătunjí, rotunzí vb. IV] – Din rotund.
ROTUNJÍME, rotunjimi, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este rotund; p. ext. linie, formă rotundă. 2. (La pl.) Formă rotundă, plină a trupului. [Var.: (reg.) rotunzíme s. f.] – Rotund + suf. -ime.
ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. – V. rotunji.
ROTUNJÍT, -Ă, rotunjiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Cu o formă rotundă, cu un contur curb. ◊ Consoană rotunjită = consoană la rostirea căreia se adaugă o articulație suplimentară de rotunjire a buzelor. Vocală rotunjită = vocală pronunțată cu participarea activă a buzelor, care se apropie formând o deschizătură circulară. 2. Mărit, sporit, întregit. [Var.: (reg.) rătunzít, -ă, rotunzít, -ă adj.] – V. rotunji.
ROTUNJITÓR, rotunjitoare, s. n. Unealtă care servește la fasonarea, îndepărtarea sau netezirea pieselor cu secțiune circulară. – Rotunji + suf. -tor.
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii-purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii, care crește prin pădurile și pășunile din regiunea alpină și subalpină (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.
ROTUNZÉL, -EÁ adj. v. rotunjel.