Toate definitiile

DECÉNȚĂ s. f. Respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decens.

DECÉNŢĂ s. 1. v. politeţe. 2. v. bună-cuviinţă.

Decenţă ≠ indecenţă

DECÉNȚĂ s.f. Bună-cuviință; pudoare. [Cf. fr. décence, lat. decentia].

DECÉNȚĂ s. f. respect pentru bunele moravuri; bună-cuviință; pudoare. (< fr. décence, lat. decentia)

*decénță f., pl. e (lat. decentia). Onestitate exterioară, cuviință.

decénță s. f., g.-d. art. decénței