Toate definitiile

DANTÉLĂ, dantele, s. f. Împletitură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DANTÉLĂ s. (reg.) bagatelă, cârligei (pl.), horbotă, spiţură, (Transilv.) cipcă, şpiţ, (prin Ban. şi Transilv.) şlingherai, (înv.) reţea. (Rochie cu ~.)

DANTÉLĂ s.f. Împletitură fină lucrată din fire de bumbac, de mătase etc., servind la ornamentarea rufăriei, a obiectelor de îmbrăcăminte etc. [< fr. dentelle].

dantélă (dantéle), s. f. – Horbotă. Fr. dantelle, cf. ngr. δαντέλλα. Se folosește și pl. colectiv danteluri. – Der. dantela, vb., din fr. danteller; dantelură, s. f., din fr. dentelure; dantelar, s. m. (persoană care face dantele); îndantelat, adj. (plin de dantele).

DANTÉLĂ s. f. împletitură fină din fire de bumbac, de mătase etc., servind la ornamentarea rufăriei, a obiectelor de îmbrăcăminte etc. (< fr. dentelle)

*dantélă f., pl. e (fr. dentelle [dim. d. dent, dinte], de unde și ngr. dantella și tantela și rom. vulgar tantelă). Horbotă, țesătură fină, rară și dințată orĭ nu care se întrebuințează ca ornament în îmbrăcămintea femeilor. – Dial. și cipcă, șpiț și colțișorĭ.

dantélă s. f., g.-d. art. dantélei; pl. dantéle

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DANTELÁ vb. I. tr. A cresta pe margini (un lucru), a face ca o dantelă. [< fr. denteler].

DANTELÁ vb. tr. a cresta pe margini (un lucru), a da aspect de dantelă. (< fr. danteler)

*danteléz v. tr. (fr. denteler). Taĭ (crestez) în formă de dințĭ pe la margine. – V. dințez.

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză