Toate definitiile
CÁLĂ1, cale, s. f. 1. Încăpere în fundul unei nave și destinată încărcăturii acesteia; hambar (3). 2. Platformă ușor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă prismatică din lemn sau din metal care se așază în fața roții unui vehicul spre a-l imobiliza. 4. Piesă în formă de prismă, de cilindru sau paralelipipedică, având o dimensiune foarte precisă, cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcția de mașini. – Din fr. cale.
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, înconjurând inflorescența (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla.
CÁLĂ s. (MAR.) hambar, (rar) stivă. (Încărcătura navei comerciale se depozitează în ~.)
CÁLĂ1 s.f. 1. Încăpere aflată între puntea cea mai de jos și carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. Plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. [< fr. cale, cf. it. cala, gr. chalan – a coborî].
CÁLĂ2 s.f. Piedică folosită pentru a opri deplasarea nedorită a unui vehicul, a unei piese etc. [< fr. cale, cf. prov. calo].
CÁLĂ3 s.f. Plantă ornamentală cu flori mari roșii sau albe; floarea acestei plante. [< germ. Kalla, lat. calla].
IARBĂ-DE-CÁLE s. v. pătlagină.
CÁLĂ1 s. f. 1. încăpere între puntea inferioară și carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. 3. piesă pentru calarea (1) roților unui vehicul, a unei piese. 4. piesă de diverse forme cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcția de mașini. (< fr. cale)
CÁLĂ2 s. f. plantă ornamentală cu flori mari, roșii sau albe. (< germ. Kalla, lat. calla)
CÁLĂ, cale, s. f. 1. Încăpere situată în fundul unei nave și destinată încărcăturii. 2. Platformă ușor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă folosită pentru: a) împiedicarea punerii în mișcare a unei mașini; b) menținerea distanței între anumite părți ale unui sistem tehnic. – Fr. cale.
*cálă f., pl. e (fr. cale). Mar. Partea cea maĭ joasă din interioru uneĭ corăbiĭ.
cálă s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca aceasta să intre în funcțiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.
CALÁ vb. (TOP., TEHN.) a orizontaliza. (~ un aparat topografic de vizare.)
CÁLA s.f. Golf mic format prin înecarea ravenelor sau a văilor torențiale, dar mai ales a dolinelor. [< sp. cala].
CALÁ vb. I. tr., refl. 1. A potrivi; a (se) imobiliza (o piesă, un organ de mașină). 2. A așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. [< fr. caler].
CALÁ vb. tr. 1. a imobiliza o piesă, un organ de mașină înainte ca acesta să intre în funcțiune. 2. a așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. (< fr. caler)
CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A fixa un organ sau o piesă de mașină, după un model dat. – Fr. caler.
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
cấlă, cấle, s.f. (reg.) femeie murdară, îngălată.