Toate definitiile

CAPÓT², capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.

CAPÓT³, capoate, s. n. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.

CAPÓT s. halat. (Purta prin casă un ~.)

CAPÓT¹ s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. [Pl. -oate, var. capod s.n. / < fr. capot].

capót (capoáte), s. n. – 1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din același cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s. f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și capotaj, s. n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).

CAPÓT¹ s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. (< fr. capot)

CAPÓT², capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – (1) Fr. capot, (2) tc. kapot.

capót și capód n., pl. urĭ și oate, oade (turc. kapot și kapod, d. it. cappotto, manta cu glugă, manta militară, d. cappa, manta. V. capă, capelă 1, capișon, căput, cabană 1, scap. Cp. cu căcĭulă). Munt. Sec. 18-19. Manta boĭerească. Manta militară. Azĭ (capot, pl. oate, d. rus. kapót, din fr. capote). Rochie dintr´o singură bucată pe care femeile o poartă în casă (V. capoțel). – În Munt. vulg. capod (TMI, 2, 173).

CAPÓT¹ adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.

CAPÓT² s.n. (Franțuzism) Lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. [Pl. -turi. / < fr. capot].

CAPÓT² s. n. lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. (< fr. capot)

CAPÓT¹ adj. invar. (Înv., în limbajul jucătorilor de cărți, în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Fr. capot.

capót¹ (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.

capót² (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte