Toate definitiile

CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă de lemn, cu cârlig de fier în vârf, utilizată la acostarea sau la îndepărtarea de mal a navelor mici, la împingerea sau la prinderea de departe a unui obiect. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Din tc. kanca.

cánge (cắngi), s. f. – 1. Cîrlig. – 2. Bucată de pînză groasă pe care unii croitori o folosesc spre a-și fixa pe genunchi materialul pe care îl lucrează. – 3. Gheară. – Var. cance, cangă, gance. – Mr. gance, megl. candže. Tc. kance (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 1056; Ronzevalle 150), cf. ngr. ϰάντζα, sg. kanğa. Cuvînt obscur, pe care Corominas, II, 657, îl consideră de origine sp. și intrat în tc. pe filieră italiană.

CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă, cu cârlig de fier în vârf, servind pentru a putea apuca un obiect de departe. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Tc. kanca.

cánge f., pl. căngĭ (turc. kanğa, d. it. gancio, cîrlig; ngr. kántza, bg. sîrb. kanğa). Prăjină care are la un capăt un cîrlig și un vîrf de fer [!] (întrebuințată de luntrașĭ și de pompierĭ). Gheară de pasăre: vulturu a luat mĭelu´n căngĭ. Sud. Spelcă, ac de cap. – Și cance (nord). V. ceac.

cánge s. f., g.-d. art. cắngii; pl. căngi