Toate definitiile

CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic.

CÁINIC adj. v. biet, nenorocit, nevoiaş, sărac, sărman.

CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Din căí + suf. -nic.

cáĭnic, -ă adj. (vsl. kaĭanŭ, part. d. kaĭati sen, a se căina. V. ocaĭanic). Rar. Sărman, lamentabil, jalnic. Plîngăcĭos. – La Cant. căĭálnic.

cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice