Toate definitiile

BĂRÁȚ, bărați, s. m. (Înv.) Călugăr sau preot catolic. – Din magh. barát.

BĂRÁT, bărați, s. m. (Înv.) Călugăr sau preot catolic. – Din magh. barát.

BĂRÁT, bărați, s. m. (Înv.) Călugăr catolic. – Magh. barát.

bărát V. barat.

bărát (călugăr) (înv., reg.) s. m., pl. băráți

BARÁT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. – V. bara. Cf. fr. barré.

BARÁT adj. v. zăgăzuit.

barát (baráți), s. m. – Preot, sacerdot catolic. Mag. barát „călugăr”, din sl. bratŭ „frate” (Cihac, II, 479). – Der. bărăție, s. f. (biserică catolică; cuvînt înv., care astăzi se folosește mai ales ca nume pentru două cartiere, în București și în Cîmpulung).

BARÁT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text scris) Peste care s-a tras o bară în scopul de a-l anula. ♦ Peste care s-a tras o bară spre a-l deosebi de altă indicație. Tramvaiul 6 barat. – V. bara.

barát m. (ung. barat, călugăr, preut catolic, frate, d. vsl. bratŭ, frate. V. frate și baștină). Vechĭ. Preut catolic. – Și bărat.