Toate definitiile

BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.

BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz, vătămare. Să le păzească de orice răutăți și bântuieli (ISPIRESCU). – Din bântui + suf. -eală.

bîntuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a bîntui și rezultatu eĭ (perdere, pagubă). Ispită (Bibl. 1688).

bântuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. bântuiélii; pl. bântuiéli