Toate definitiile

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântare religioasă; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. – V. binecuvânta.

BINECUVÂNTÁT adj. 1. (BIS.) blagoslovit, (înv.) preablagoslovit. (~ă Fecioară!) 2. v. preamărit.

BINECUVÂNTÁT adj. v. binevenit, folositor, fundamentat, îndreptăţit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, salutar, serios, temeinic, util.

Binecuvântat ≠ afurisit

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. (Cu sens bisericesc) Care a primit binecuvântarea cuiva. 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă (pentru acțiunea sa binefăcătoare). O ploaie binecuvântată. 4. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, legitim. – V. binecuvânta.

binecuvîntát, -ă adj. Fig. Serios, întemeiat: motive binecuvîntate.