Toate definitiile

BANCRÚTĂ, bancrute, s. f. Faliment însoțit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor; crah. – Din fr. banqueroute.

BANCRÚTĂ s. v. faliment.

BANCRÚTĂ s.f. Situație a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. [< fr. banqueroute, cf. germ. Bankrott, it. bancarotta < banco – bancă, rotto – rupt].

bancrútă s. f., g.-d. art. bancrútei; pl. bancrúte

BANCRÚTĂ s. f. situație a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. (< fr. banqueroute, it. bancarotta)

BANCRÚTĂ, bancrute, s. f. (În orânduirea capitalistă) Situație a unui comerciant falit, care s-a făcut vinovat de rea administrație sau de fraudă în dauna creditorilor. – Fr. banqueroute.

*bancrútă f., pl. e (fr. banqueroute, d. it. bancarotti, „bancă ruptă”, faliment). Faliment.

BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. A da faliment. – Din germ. bankrottieren.

BANCRUTÁ vb. v. falimenta.

BANCRUTÁ vb. I. intr. A da faliment. [Cf. germ. bankrottieren].

bancrutá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bancruteáză

BANCRUTÁ vb. intr. a da faliment. (< germ. bankrottieren)