Toate definitiile

BÁFTĂ, bafte, s. f. (Arg. și fam.) Noroc, șansă. – Din țig. baht. Cf. tc. baht.

BÁFTĂ s. v. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, noroc, onoare, preţuire, respect, stimă, şansă, trecere, vază.

báftă (báfte), s. f. – Noroc, succes. Tc. baht (Popescu-Ciocănel 14; DAR; Ronzevalle 48), care a trecut în țig. batch (Miklosich, Zig., 172; Wlislocki 72). În rom. pare a fi intrat prin intermediul țig. (Graur 124; Graur, Notes, IV, 196; Juilland 157) și consideră o nuanță de vulgaritate; cu toate că este un cuvînt foarte folosit în limbajul comun, apare rareori în literatură. Din tc. provin și ngr. βάχτ, alb. baft, bg., sb. bacht. – Stamati folosește de mai multe ori cuvîntul baftă, cu sensul de „gură, cioc”; nu cunoaștem rațiunea acestei întrebuințări, care nu apare la alt autor și pe care nu o găsim în dicționare. – Der. băftos, adj. (norocos).

BÁFTĂ s. f. (Fam.) Noroc. – Tc. baht.

báftă f., pl. e (turc. pers. baht, noroc, cinste, vază; bg. sîrb. alb. baht). Fam. Iron. Mutră, față, obraz, cinste: ia batjocurit bafta. Rar, noroc, șansă.

báftă (fam.) s. f., g.-d. art. báftei; pl. báfte