Toate definitiile

plîng, plîns, a plînge v. intr. (lat. plángere, a lovi, a plînge, it. piángere și piágnere, pv. planher, fr. plaindre, sp. plañir. V. plagă). Vărs lacrămĭ [!] de durere saŭ de întristare: copiiĭ plîng și rîd foarte ușor. A-țĭ plînge sufletu saŭ inima, a jăli adînc. V. tr. Jălesc [!], regret perderea [!]: toată țara l-a plîns pe Ștefan cel Mare. Compătimesc, deplor: te plîng de starea în care aĭ ajuns! V. refl. Mă jăluĭesc, îmĭ exprim durerea saŭ întristarea: bolnavu se plîngea de durerĭ la coaste. Mă jăluĭesc, reclam: păgubașu s´a plîns la poliție de furtu a căruĭ victimă a fost.